Sunt cărți pe care le deschizi pentru poveste și altele pe care le deschizi pentru ce simți când le citești. Romanul „Drumul catre o alta dimensiune” de Bradu Mihai Dan se încadrează, așa cum rar se întâmplă, în ambele categorii. Dacă te uiți la suprafață, găsești o aventură fantasy cu adolescenți dotați cu puteri supranaturale, dimensiuni paralele, creaturi fantastice și lupte epice. Dar dacă citești cu atenție, găsești altceva: un întreg vocabular al anxietății transpus în imagini pe care le simți fizic.
Bradu Mihai Dan avea doar 19 ani când și-a publicat debutul prin Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca. Pentru această carte a primit premiul pentru Carte de debut din partea Ligii Scriitorilor din România, premiu înmânat în cadru festiv de președintele Ligii, domnul Al. Florin Țene. Nu e puțin lucru la vârsta asta.
Dar hai să lăsăm premiile deoparte. Ce m-a frăpăt pe mine la această carte e felul în care autorul, poate fără să fi pus totul la cale conștient, traduce senzații atât de umane în scene fantastice. Pierderea controlului, frica de necunoscut, senzația că te înghițe ceva fără să poți reacționa, toate capătă aici chip și culoare. Iar unele dintre aceste metafore chiar te iau prin surprindere.
Groapa fără fund sau cum arată spirala anxietății
Acțiunea începe simplu: Mihai, un băiat de 13 ani, se aventurează cu prietenii într-o fabrică abandonată de lângă Cluj-Napoca. În fabrică există o groapă despre care se spune că a înghițit un polițist și că nu ar avea fund. Copiii aruncau monede în ea, așa, ca să audă impactul. Nu l-au auzit niciodată.
Păi, dacă stai să te gândești, groapa asta nu e doar un decor. E o metaforă a anxietății pe care o simți în stomac. Cine a trăit vreodată o criză de panică știe senzația aia de cădere fără sfârșit, fără un punct în care să aterizezi. Groapa din carte face fix asta: te trage, te absoarbe, și nu știi dacă vei atinge vreodată ceva solid sub picioare.
Când Mihai cade efectiv în groapă, rămâne fără niciun licăr de lumină. Întuneric total, niciun reper. Mulți oameni care suferă de anxietate descriu senzația exact așa: „nu vedeam nicio ieșire”. Ce mi se pare frumos e că tocmai din fundul gropii apar niște lumini care îl ghidează spre o ușă uriașă. Parcă autorul ar zice: trebuie să ajungi în cel mai rău punct ca să poți zări prima scânteie.
Corpul care refuză să te mai asculte
Chiar înainte să cadă în groapă, Mihai trece printr-o scenă care, sincer, m-a luat prin surprindere. E probabil una dintre cele mai bune descrieri ale unui atac de panică pe care le-am citit într-un roman de ficțiune. Eroul simte că e „controlat ca o păpușă”, nu-și mai simte corpul, iar fiecare pas devine tot mai greu până când pierde complet controlul.
Dacă ai trecut vreodată printr-un episod de anxietate severă, recunoști imediat ce descrie aici. Picioarele care nu mai răspund, senzația că ești „posedat” de o forță invizibilă, impresia că trupul tău a luat foc pe dinăuntru. E interesant că Bradu Mihai Dan nu folosește niciodată cuvântul „anxietate” în carte. Și totuși descrie senzația cu o precizie pe care ai găsi-o într-un cabinet de terapie.
Imaginea „păpușii” mi se pare că nimeritește exact ce simte un om anxios. Te transformă în marionetă a propriilor frici. Te mișcă fără voia ta, te duce spre lucruri de care ai vrea să fugi, și îți fură senzația că mai ești tu la cârmă.
Mordil, întunericul care nu moare
Dacă groapa e metafora prăbușirii în anxietate, Mordil reprezintă anxietatea ca prezență permanentă. În roman, Mordil e descris ca „întunericul întruchipat”, o ființă cu puteri de zeu pe care nimeni nu a reușit să o ucidă. Celelalte zeități au putut doar să-l închidă într-o temniță adânc sub pământ și să arunce cheia.
Gândiți-vă la asta prin prisma cuiva care trăiește cu anxietate cronică. Anxietatea nu dispare pur și simplu. N-o elimini printr-un act de voință, oricât de tare ai încerca. Cel mult o ții sub control, o închizi într-o temniță din mintea ta, încerci să uiți de ea. Dar rămâne acolo. Și mereu există riscul ca ceva să găsească cheia și să deschidă poarta.
Mordil nu e nici dragon, nici bestie cu chip definit. E pur și simplu obscuritate concentrată. Și asta îl face atât de potrivit ca simbol al anxietății, pentru că anxietatea nu are chip. Nu o poți privi în ochi, nu poți negocia cu ea. E doar o forță fără formă care umple tot spațiul în care pătrunde.
Davos, vocea din interiorul minții
Dacă Mordil e anxietatea ca entitate, Davos e anxietatea ca invazie. Asta m-a frăpăt cel mai tare. Davos are puterea de a pătrunde în mintea protagonistului și de a-l controla din interior. La un moment dat, într-o viziune, îi spune lui Mihai: „Acum tu vei fi păpușa mea”. De acolo încep coșmarurile.
Traduceți asta în termeni obișnuiți și o să recunoașteți tiparul. O voce din tine care îți spune că nu mai ești al tău, că ești proprietatea fricii. Vocea aia care repetă obsesiv că se va întâmpla ceva rău, că nu ești în siguranță, că n-ai niciun control. Davos nu vine din afară. El atacă din interiorul minții, exact locul în care anxietatea prinde rădăcini.
Iar capitolul „Pierdut prin amintiri” e poate cel mai tulburător moment din întreaga carte. Mihai descoperă că e închis într-o celulă din propria sa minte. Trei zile fără apă și mâncare, un spațiu minuscul, un felinar care luminează slab. E exact senzația pe care o ai când anxietatea te izolează complet: prizonier în tine însuți, fără resurse, fără vreo ieșire pe care s-o poți zări.
Monștrii din coșmaruri care au fost cândva animăluțe
Asta e, pentru mine, cea mai frumoasă metaforă din toată cartea. Și nu mă așteptam s-o găsesc într-un roman de aventură pentru tineri. La un moment dat, Mihai descoperă adevărata natură a creaturilor care îi populau coșmarurile din copilărie: mici, cocoșate, cu membre lungi și colți ascuțiți.
Monstrul cel bătrân, care poate vorbi, îi explică ceva neașteptat: când Mihai era mic, aceste creaturi nici nu erau monștri. Erau animăluțe frumoase, cele din visele lui de copil. Dar pe măsură ce imaginația băiatului s-a dezvoltat, au apărut tot mai multe creaturi, nu au mai fost destule vise care să le hrănească pe toate, așa că au început să devoreze amintirile.
Am rămas puțin pe gânduri după pasajul ăsta. Psihologia spune cam același lucru, doar că în alte cuvinte: temerile de adult se nasc din imaginația copilăriei. Ce ne speria la cinci ani nu dispare, se transformă, capătă forme noi, crește odată cu noi. Iar când nu hrănim acele frici cu suficiente experiențe bune, ele încep să ne consume amintirile frumoase. Exact ca monștrii din carte.
Mai e un detaliu care mă fascinează: aceste creaturi se hrănesc din energie. Anxietatea face același lucru. Te epuizează, îți mănâncă resursele emoționale, te lasă sec pe dinăuntru. Bradu Mihai Dan a prins asta fără să-și dea seama, probabil, cât de precis e.
Ceața mov care cuprinde un oraș întreg
Spre final, asupra unui oraș se așterne o ceață ciudată, de culoare mov. Oamenii care intră în contact cu ea își pierd voința, ochii li se fac mov, iar Davos vorbește prin ei, ca și cum ar fi cu toții o singură entitate. La prima vedere pare un truc de acțiune fantasy. Dar dacă stai să te gândești, e altceva.
Ceața asta e o metaforă a anxietății sociale. Când ești anxios într-un grup de oameni, ai senzația că toți te privesc, că toți sunt împotriva ta, că lumea s-a transformat într-o masă uniformă și ostilă. Exact ce pățește Mihai: toți oamenii din oraș se întorc spre el cu aceeași ochi goi, vorbind cu aceeași voce.
Și mai e ceva. Ceața formează o boltă deasupra orașului, închizând cerul. Senzația de claustrofobie pe care o ai când anxietatea te cuprinde, sentimentul că nu mai poți respira, că totul s-a închis în jurul tău, apare aici transpusă vizual cu o forță neașteptată.
Zborând prin abisul singurătății
Mai e o imagine care mi-a rămas în minte. Între dimensiuni, Mihai descrie călătoria ca un zbor „în abisul etern al singurătății”. E o expresie scurtă, dar care prinde un adevăr pe care mulți îl simt: anxietatea izolează. Te face să crezi că nimeni nu înțelege ce simți, că ești singur într-un vid fără capăt.
Apoi sunt coșmarurile recurente. De fiecare dată când Mihai adoarme, devine vulnerabil. Davos îi invadează somnul, viziunile se repetă obsesiv, fiecare trezire vine cu mai multă confuzie. Oricine a avut insomnie din cauza anxietății știe cum e: adormi epuizat, visezi urât, te trezești mai obosit decât te-ai culcat. Un cerc vicios din care nu prea știi cum să ieși.
E și scena din tren, unde prietenii încep să se suspecteze unii pe alții, nimeni nu mai doarme, relațiile se crapă sub presiune. Seamănă foarte tare cu ce face anxietatea în viața reală: devii suspicios, te retragi, îi ții la distanță tocmai pe oamenii de care ai nevoie.
De ce contează aceste imagini
Bradu Mihai Dan nu s-a așezat la birou gândindu-se „acum voi crea o metaforă pentru atacul de panică”. Și tocmai ăsta e farmecul. Metaforele care funcționează cu adevărat nu vin din intenție, ci din instinct. Un băiat de 19 ani care scrie despre pierderea controlului și despre monștri născuți din coșmaruri atinge, fără să teorizeze, niște nervi pe care îi simțim cu toții.
Generația lui crește cu anxietatea ca pe un companion zilnic. Iar când temele astea apar într-un roman de ficțiune, le face accesibile fără pretenția unui manual de psihologie. Poți să citești cartea ca pe o aventură și să nu te gândești la nimic din ce-am scris mai sus. Sau poți să descoperi în ea un limbaj al fricilor pe care-l recunoști din propriile nopți nedormite.
Cartea se adresează deopotrivă adolescenților și adulților pasionați de literatura fantastică și poate fi achiziționată online de pe Carturesti.ro și Libris.ro. E genul de lectură care te prinde prin ritmul alert al acțiunii, dar te surprinde când realizezi că sub această suprafață există straturi pe care le descoperi abia la a doua citire.
Într-o perioadă în care vorbim tot mai deschis despre sănătatea mintală, un roman ca acesta oferă ceva rar: un limbaj al anxietății care nu e nici clinic, nici moralizator. E un limbaj narativ, colorat, plin de imaginație, care îți permite să-ți recunoști temerile în niște personaje de ficțiune fără să te simți etichetat.
Casetă editorială
| Titlu | Drumul către o altă dimensiune |
| Autor | Bradu Mihai Dan |
| Editura | Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2024 |
| Colecția | Cărțile Copilăriei |
| ISBN | 978-630-311-221-3 |
| Premiu | Premiul pentru Carte de debut, Liga Scriitorilor din România, înmânat de președintele Ligii, dl. Al. Florin Țene |
| Disponibilă online | Carturesti.ro și Libris.ro |
