În satul Săpânța, aproape de Tisa și de granița de nord a țării, se află unul dintre cele mai cunoscute locuri din Maramureș: un cimitir în care crucile nu sunt sobre și întunecate, ci pictate într-un albastru intens, cu scene colorate și versuri care povestesc viața celor care se odihnesc acolo. Vizitatorii îl numesc Cimitirul Vesel, deși cei mai mulți descoperă, odată ajunși între cruci, că locul este mai degrabă unul al amintirii senine decât al veseliei propriu-zise.
Fiecare cruce este o mică biografie. Vezi un om la coasă, o femeie la război de țesut, un șofer la volan, un muzicant cu vioara. Citești, în versuri simple, despre ce i-a plăcut celui plecat, ce meserie a avut, ce greutăți a trecut și, uneori, cum s-a sfârșit viața lui. În acest articol găsești povestea locului, felul în care se lucrează crucile și câteva chei pentru a le „citi”, plus sfaturi pentru o vizită respectuoasă.
Un cimitir care vorbește despre viață
În cele mai multe culturi, cimitirul este un loc al tăcerii și al tristeții. La Săpânța, durerea pierderii există, ca peste tot, dar este însoțită de o altă atitudine: amintirea omului așa cum a fost, cu bucuriile, defectele și obiceiurile lui. Crucile nu vorbesc doar despre moarte, ci mai ales despre viață.
Această privire senină asupra sfârșitului nu este o glumă și nici o lipsă de respect. Ea reflectă o înțelepciune populară veche, în care moartea face parte firească din ciclul vieții, iar cei plecați rămân aproape prin poveștile spuse despre ei. Versurile, scrise de multe ori la persoana întâi, ca și cum defunctul ar vorbi celor rămași, transformă fiecare cruce într-un mesaj adresat celor vii.
Pentru comunitate, cimitirul este un loc viu, în care oamenii își vizitează cei dragi, aprind lumânări și îngrijesc mormintele. Pentru vizitatori, este o lecție despre felul în care o comunitate își poate păstra memoria cu demnitate și cu o doză de umor blând.
Numele de „Cimitirul Vesel” a fost dat, de altfel, mai ales din afară, de vizitatorii surprinși de culorile și de tonul versurilor. Localnicii îl privesc cu mai multă seriozitate: pentru ei este, simplu, cimitirul satului, locul unde își vizitează părinții și bunicii. Merită să ții minte această diferență de perspectivă atunci când ajungi acolo.
Meșterul care a început totul
Povestea Cimitirului Vesel este legată de numele lui Stan Ioan Pătraș, un meșter din sat care, în prima jumătate a secolului trecut, a început să sculpteze și să picteze crucile într-un mod cu totul nou. Pe lângă motivele decorative tradiționale, a adăugat scene din viața celor decedați și versuri care le rezumau povestea. Ideea a prins, iar comunitatea a adoptat-o, cerându-i tot mai des cruci în acest stil pentru cei dragi.
Meșterul a lucrat zeci de ani, iar după el tradiția a fost dusă mai departe de ucenicii săi. Casa în care a trăit și a lucrat a devenit, cu timpul, un loc de vizitat pentru cei care vor să afle mai multe despre această artă. Astăzi, crucile continuă să fie realizate în același spirit, iar cimitirul crește odată cu satul.
Este un exemplu rar de artă populară născută dintr-o inițiativă personală și transformată, în timp, într-o tradiție a întregii comunități. Ea arată cât de vie poate fi cultura unui sat atunci când oamenii o simt ca fiind a lor.
Cum se face o cruce
Crucile de la Săpânța sunt lucrate manual, într-un proces care cere timp, răbdare și pricepere. Etapele principale sunt, în general, următoarele:
- Alegerea lemnului. Se folosește de obicei lemn de stejar, rezistent la ploaie, zăpadă și trecerea anilor.
- Cioplirea. Meșterul dă formă crucii, cu acoperișul ei mic, care o protejează de intemperii, și cu motivele sculptate pe margini.
- Scena principală. Pe partea de sus se sculptează în basorelief imaginea care îl reprezintă pe cel plecat, de obicei în timpul unei activități care l-a definit.
- Versurile. Textul este gândit de meșter, adesea după discuții cu familia, și apoi scris sau sculptat pe lemn.
- Pictura. Crucea este pictată în albastrul specific, iar scenele și motivele primesc culori vii.
Fiecare cruce este unică. Chiar dacă stilul este recognoscibil, nu vei găsi două identice, pentru că nu există două vieți identice.
Timpul, soarele și umezeala lasă urme pe lemn și pe culori. De aceea, crucile mai vechi sunt reparate și repictate periodic, cu grijă, pentru ca imaginile și versurile să rămână lizibile. Această muncă de întreținere este la fel de importantă ca realizarea crucilor noi și arată cât de mult țin oamenii locului la moștenirea lor.
Cum „citești” o cruce
Imaginea
Scena sculptată și pictată este primul lucru care îți atrage atenția. Ea arată, de obicei, ocupația celui decedat sau o activitate care i-a plăcut: plugarul la arat, ciobanul cu oile, femeia care toarce, croitorul, învățătoarea în fața clasei. Uneori, scena ilustrează împrejurarea în care persoana și-a pierdut viața, cu o sinceritate care îi surprinde pe vizitatori.
Versurile
Textul de sub imagine completează povestea. Este scris în graiul locului, într-o rimă simplă, uneori cu greșeli de ortografie care țin de farmecul lui. Vorbește despre familie, despre muncă, despre bucurii și necazuri, uneori despre slăbiciunile omului, spuse cu blândețe și umor. Multe versuri se încheie cu un îndemn sau un rămas-bun adresat celor dragi.
Culorile și motivele
Albastrul intens, numit adesea chiar „albastru de Săpânța”, domină cimitirul. Este asociat de mulți cu cerul și cu speranța. Pe lângă el, apar verdele, galbenul, roșul și negrul, folosite în motive geometrice și florale care se regăsesc și pe porțile, țesăturile și cusăturile din zonă. Hainele personajelor de pe cruci reproduc portul popular local, cu cămăși albe, cioareci și cușme, același port despre care poți citi în articolul despre ii, bluze și rochii tradiționale.
Un mod bun de a privi crucile este să începi cu imaginea, să încerci să ghicești povestea și abia apoi să citești versurile. Vei descoperi adesea detalii pe care nu le observaseși la început: un obiect în mâna personajului, un animal din gospodărie, un detaliu de port. Fiecare dintre ele a fost ales cu intenție.
Cimitirul Vesel și tradițiile locului
Cimitirul nu poate fi înțeles separat de comunitatea care l-a creat. Maramureșul este o zonă în care obiceiurile legate de marile momente ale vieții, nașterea, nunta și moartea, s-au păstrat cu putere. Bocetele, priveghiul, pomenile și rânduielile de după înmormântare au rămas, în multe sate, parte din viața comunității.
Crucile de la Săpânța se înscriu în această continuitate. Ele sunt o formă de memorie colectivă: privindu-le, sătenii își amintesc de vecini, rude și prieteni, iar copiii află povești despre oameni pe care nu i-au cunoscut. În același fel, alte tradiții ale zonei leagă generațiile, de la colindele de iarnă la sărbătorile de primăvară. Dacă vrei să descoperi și latura luminoasă a acestor obiceiuri, citește despre obiceiurile de Crăciun unice în Maramureș.
Sfaturi pentru o vizită respectuoasă
Cimitirul Vesel este o destinație turistică celebră, dar rămâne înainte de toate un cimitir. Câteva reguli de bun-simț te ajută să-l vizitezi așa cum se cuvine:
- vorbește încet și păstrează o atitudine respectuoasă, chiar dacă unele versuri te fac să zâmbești;
- nu călca pe morminte și nu te sprijini de cruci pentru fotografii;
- nu atinge pictura, care este expusă oricum la vreme și se deteriorează ușor;
- dacă vezi oameni la mormintele celor dragi, nu-i fotografia și lasă-le spațiu;
- plătește taxa de intrare, dacă există, pentru că ea contribuie la întreținerea locului;
- îmbracă-te decent, ca la orice loc de reculegere.
Cel mai bun moment pentru vizită este dimineața devreme sau spre seară, când grupurile de turiști sunt mai puține și lumina face culorile să strălucească. Lasă-ți timp să citești câteva cruci pe îndelete; abia așa înțelegi cu adevărat sufletul locului și umorul blând al oamenilor care l-au creat.
Ce mai poți vedea în Săpânța și în împrejurimi
Satul în sine merită o plimbare. Porțile de lemn, casele tradiționale, atelierele unde se lucrează în continuare cruci și obiecte de artă populară îți arată că tradiția nu e doar în cimitir. În unele locuri poți vedea meșteri la lucru și poți cumpăra obiecte realizate manual, de la mici cruci decorative la țesături.
În apropiere se află și mănăstirea Săpânța-Peri, cu biserica ei de lemn foarte înaltă, ridicată în stilul tradițional maramureșean. Iar Sighetu Marmației, la mică distanță, oferă muzee și locuri care completează imaginea istoriei zonei. O zi petrecută în această parte a Maramureșului îți lasă imaginea unui ținut în care trecutul și prezentul trăiesc împreună.
Fiecare anotimp dă locului alt aer. Vara, cimitirul este plin de flori și de vizitatori; toamna, culorile pădurilor din jur se potrivesc cu cele ale crucilor; iarna, albastrul iese în evidență pe zăpadă într-un fel greu de uitat.
Cimitirul Vesel din Săpânța nu este doar o curiozitate turistică, ci o poveste despre felul în care o comunitate a ales să-și amintească oamenii: cu sinceritate, cu culoare și cu blândețe. Plimbându-te printre crucile albastre, înțelegi că memoria celor plecați poate fi purtată nu doar cu lacrimi, ci și cu un zâmbet cald.
Foto: Marian Strinoiu / Pexels
