Șezătoarea era adunarea de seară din satul tradițional, în care femeile și fetele lucrau împreună la tors, cusut sau țesut, iar timpul trecea cu povești, cântece și ghicitori. În Maramureș, ca în cea mai mare parte a satelor românești, șezătoarea ținea de anotimpul rece, după strângerea recoltei, când munca de la câmp se încheia și cea din casă trecea pe primul plan. Obiceiul avea în același timp un rost economic, unul social și unul educativ.
Ce era șezătoarea în satul tradițional?
Șezătoarea era o seară de lucru în comun, organizată de regulă în casa unei gazde, unde se strângeau femeile și fetele dintr-o vecinătate sau de pe o uliță. Lucrul în grup mergea mai repede și economisea lumina și lemnele.
Gazda primea adesea în schimb lemne pentru sobă sau combustibil pentru lampă, adus pe rând de participante. În multe sate existau șezători separate pentru femeile măritate și pentru fete, pentru că și subiectele de discuție, și scopul serii erau diferite.
Când începea și când se încheia sezonul șezătorilor?
Șezătorile începeau toamna târziu, după ce se terminau culesul și treieratul, și durau în general până la începutul primăverii, când reîncepeau lucrările la câmp. Cele mai multe șezători cădeau în lunile de iarnă, cu serile cele mai lungi.
Calendarul popular punea însă câteva opriri. În zilele de sărbătoare mare nu se torcea și nu se cosea, iar în unele sate anumite seri din săptămână erau ocolite din credință. Aceste reguli diferă de la o localitate la alta, așa că informația cea mai sigură vine din amintirile bătrânilor din satul respectiv.
Ce se lucra la o șezătoare maramureșeană?
La șezătoare se lucra mai ales fibra pentru îmbrăcămintea și țesăturile casei: lâna și cânepa erau transformate pas cu pas în fir, apoi în pânză și în haine.
| Lucrare | Unelte folosite | Ce rezulta |
|---|---|---|
| Torsul lânii și al cânepii | Furca și fusul | Fir pentru țesut și cusut |
| Depănatul | Vârtelnița, sucala | Gheme și țevi pentru război |
| Cusutul și brodatul | Acul, ața colorată | Cămăși, ștergare, mâneci |
| Pregătirea lânii | Pieptenii de lână | Caier curat, gata de tors |
Firul tors iarna ajungea la războiul de țesut, iar din el ieșeau cergi, ștergare și pânza pentru haine. Legătura dintre aceste seri și țesăturile vechi ale zonei este descrisă în articolul despre covoarele maramureșene țesute la război manual.
Ce rol aveau feciorii la șezătoarea fetelor?
Feciorii veneau mai târziu în seară, după ce fetele lucraseră o vreme, iar prezența lor transforma șezătoarea într-un loc de cunoaștere între tineri. Se glumea, se cânta, uneori se juca, iar flăcăii le conduceau pe fete acasă la plecare.
Comunitatea urmărea cu atenție aceste întâlniri, pentru că de aici porneau multe dintre viitoarele căsătorii. Pașii care urmau, de la pețit la petrecerea propriu-zisă, sunt prezentați în ghidul despre nunta tradițională maramureșeană.
Cum se transmitea cultura populară prin șezători?
Șezătoarea a funcționat secole la rând ca o școală nescrisă, în care cântecele, poveștile, ghicitorile și tehnicile de lucru treceau de la o generație la alta. Fetele mici învățau privind, iar femeile vârstnice corectau cusătura strâmbă.
- Repertoriul vocal: doine, cântece de dragoste, strigături.
- Literatura orală: basme, povești cu întâmplări din sat, legende locale.
- Jocurile de minte: ghicitori și proverbe, spuse adesea pe întrecute.
- Cunoștințele practice: modele de cusătură, combinații de culori, rețete și leacuri din bătrâni.
De ce au dispărut șezătorile din cele mai multe sate?
Șezătorile s-au rărit odată cu industrializarea, cu electricitatea și cu hainele cumpărate gata făcute, care au făcut inutil torsul de iarnă. Televizorul și, mai târziu, telefonul au mutat serile în casele fiecăruia, iar plecarea tinerilor la oraș sau în străinătate a golit ulițele.
Schimbarea face parte dintr-un fenomen mai larg, discutat și în textul despre obiceiurile de toamnă care se pierd când satul se mută la oraș.
Cum se poate organiza azi o șezătoare în spirit tradițional?
O șezătoare de azi poate păstra esențialul: lucru manual în grup, într-o casă sau sală încălzită, cu cântece și povești, fără ecrane. Școlile, căminele culturale, muzeele și asociațiile locale organizează astfel de seri, mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă.
- Se alege o activitate accesibilă începătorilor: brodatul unui model simplu, împletitul, croșetatul sau torsul cu o furcă împrumutată.
- Se invită cel puțin o persoană în vârstă care știe tehnica și repertoriul local.
- Se pregătesc materialele dinainte, ca seara să nu se piardă cu căutatul lor.
- Se notează sau se înregistrează, cu acordul celor prezenți, cântecele și poveștile spuse.
O astfel de seară se leagă firesc de celelalte tradiții de iarnă din Maramureș, de la colindat la pregătirile pentru sărbători.
